Casa Gheorghe Tătărescu: memorii de putere și continuitate în EkoGroup Vila

Când pășești în spațiul discret al casei din Strada Polonă nr. 19, te afli nu doar în fața unei reședințe interbelice, ci într-un veritabil depozit al memoriei politice și culturale a Bucureștiului modern. Această vilă modestă de dimensiuni, dar proporționată cu grijă, poartă cu sine ecourile unui secol marcat de tensiuni, ambiguități și transformări dramatice. Nu este un simplu cadru pentru evenimente, ci un martor al unei epoci în care puterea se manifesta prin reținere și eleganță, iar spațiul construit se transforma într-un limbaj tacit al statului și elitei sale. Casa lui Gheorghe Tătărescu, primit cu un aer de solemnitate discretă, invită la o lectură a istoriei și arhitecturii împreună cu povestea omului care a locuit aici și a epocii în care a trăit.

Casa Gheorghe Tătărescu și transformarea ei în EkoGroup Vila: un destinație culturală cu rădăcini

Gheorghe Tătărescu, figură centrală a scenei politice românești interbelice, a făcut din această vilă nu un monument al grandorii personale, ci un spațiu al echilibrului între viața publică și existența privată. Locuința sa din București, un exemplu remarcabil de arhitectură interbelică semnată de Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea, a fost martoră la momente cruciale ale destinului României, atât în vremea primului și celui de-al doilea mandat de prim-ministru, cât și în turbulențele postbelice. Azi, sub denumirea EkoGroup Vila, casa continuă să fie un reper cultural viu, ce păstrează memoria și detaliile care îi dau identitate, oferind un spațiu în care trecutul și prezentul se întâlnesc în dialog.

Gheorghe Tătărescu: omul, epoca, și ambiguitățile unei cariere politice

Figura lui Gheorghe Tătărescu (1886–1957) se conturează în lumina unui om ambivalent, ancorat în paradoxul deceniilor interbelice. Jurist format la Paris, cu o teorie critică a sistemului electoral românesc, a fost un politician pragmatic, adept al disciplinației statului, dar și tactician al compromisurilor, uneori polemic în raport cu democrația parlamentară. A deținut două mandate de prim-ministru (1934–1937, 1939–1940), perioade în care România se confrunta cu declinul ordinii tradiționale și presiunile geopolitice colosale.

Intrarea sa în Partidul Național Liberal în 1912 și ascensiunea ce a culminat cu învestirea în funcția de premier – o numire dictată parțial de regele Carol al II-lea în detrimentul liderilor de partid – relevă dinamicile complexe ale politicii românești. Mai mult, implicarea sa în modernizarea poliției și jandarmeriei, dar și gestionarea violențelor precum revolta de la Tatarbunar, indică o preocupare constantă pentru păstrarea ordinii. Totodată, perioada post-23 august 1944 marchează tentativa sa de adaptare la realitățile unui nou regim politic, incluzând o colaborare fragilă cu comuniștii, ce s-a sfârșit abrupt în 1947, odată cu demiterea sa și marginalizarea definitivă.

Casa ca extindere a puterii private și publice: un spațiu echilibrat

Reședința din Strada Polonă nu impresionează prin măreție sau dimensiuni opulente – dimpotrivă, prin dimensiunile sale modeste, ea reflectă o viziune asupra puterii care o proiectează mai degrabă în restricție și decență decât în spectaculos. Aici, fiecare detaliu este un gest simbolic și o expresie a ethosului interbelic al elitelor. Dispune de un birou situat la nivelul entre-sol, accesibil printr-un portal lateral discret, o alegere care vorbește despre o etică a funcției în care autoritatea nu domină spațiul privat, ci se subordonează lui, controlând proporțiile și relațiile spațiale.

Casa a funcționat nu doar ca domiciliu, ci și ca nucleu al unei rețele politice și culturale, găzduind personalități marcante precum Nicolae Titulescu, Martha Bibescu sau chiar regele Carol al II-lea. Familia Tătărescu însuși construia aici un echilibru între responsabilitatea publică și intimitatea familială, iar această logică se vede în organizarea clară a spațiilor: parterul conectat cu grădina, bucătăria separată la entre-sol, camerele private la etaj, toate redate cu o minuțiozitate care evidențiază o cultură a ordinii și respectului pentru funcțiune.

Identitatea arhitecturală a casei Tătărescu: între Mediterana și neoromanesc

Proiectată în două etape, cu Alexandru Zaharia la origini și finisată în colaborare strânsă cu Ioan Giurgea, vila reprezintă o sinteză rară în Bucureștiul interbelic: un stil mediteranean filtrat de accente neoromânești, care conferă clădirii o prezență sobră, dar distinctă.

Elementele arhitecturale – portalurile cu inspirație moldovenească, coloanele filiforme aşezate în compoziție asimetrică şi totodată echilibrată – alcătuiesc un limbaj virtual și personalizat, în care proporția devine simbolul unui ethos riguros.

În interior, șemineul sculptat de Milița Pătrașcu, eleva lui Brâncuși și confidenta Arethiei Tătărescu, introduce un fragment artistic de modernism delicat, ce se înscrie în continuitatea regională a artei neoromânești. Acest detaliu, transpus într-o absidă încoronată de ancadramente sculptate cu aceeași grijă, tratează casa nu doar ca un spațiu locuibil, ci ca un nod cultural, în care arta și arhitectura dialoghează.

Este o creație în care atenția pentru finisaje – parchetul masiv de stejar, feroneria de alamă patinată cu motive istorice, ușile sobru decorate – exprimă nu ostentație, ci o sobrietate valorică. Relatarea detaliată a acestei vile se regăsește precis în povestea vilei din Strada Polonă nr. 19, un exemplu relevant pentru arhitectura interbelică bucureșteană.

Arethia Tătărescu: energia culturală din umbră

Alături de partenerul său, Arethia Tătărescu a construit în umbră o prezență semnificativă, departe de spectacolul vieții politice, dar vitală pentru amplificarea impactului cultural al casei. Sub numele „Doamna Gorjului”, ea a fost implicată activ în societăți de binefacere și în promovarea artei tradiționale, jucând un rol determinant în susținerea ansamblului monumental de la Târgu Jiu al lui Constantin Brâncuși.

Arethia a vegheat asupra proiectului reședinței, alegând calea discreției și a coerenței estetice, evitând extravaganta. Statutul ei de beneficiară oficială a proiectului reflectă și un fel de control simbolic asupra destrămării și refacerii sale ulterioare. Contribuțiile Miliței Pătrașcu în decorarea casei invocă această legătură profundă între cultură și putere tratată cu tact și respect.

Ruptura comunistă: uitarea și degradarea simbolică a spațiului

Odată cu prăbușirea carierei politice a lui Gheorghe Tătărescu în 1947, casa se află la răscrucea istoriei. Regimul comunist îi rescrie statutul de spațiu reprezentativ, gravând în ziduri ignorarea și degradarea. Naționalizată și adaptată unor funcțiuni străine spiritului original, vila își pierde o parte importantă din sensul simbolic. Finisajele valoroase suferă în urma intervențiilor neprofesioniste, iar legătura dintre interior și prezența sa în oraș se disipează.

Este o etapă a muteniei impuse, în care casa devine un martor tăcut al reconfigurării societății românești, un spațiu golit de funcțiile și memoria pe care le adăpostise.

Post-1989: controverse, intervenții greșite și readucerea la sens

Tranziția politică deschide o ușă spre redescoperire, dar și spre abateri: proprietatea trece prin mâinile unor proprietari care transformă locul fără prea mult respect pentru patrimoniul său, culminând cu funcționarea temporară ca restaurant de lux, schimbare care a stârnit critici justificate în mediile specializate. Intervențiile arhitecturale greșite și alterarea ambientului troienesc au pus în discuție fragilul echilibru dintre valoarea istorică și interesul comercial.

Ulterior, preluarea de către o companie britanică a marcat o etapă mult mai atentă, de reabilitare orientată spre recuperarea elementelor proiectelor originale ale lui Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea. Acest efort de restaurare, adeseori incomplet, dar conștient, a permis reintegrarea Casei Tătărescu într-un circuit cultural și istoric onest.

Identitatea actuală: EkoGroup Vila – un spațiu deschis pentru memoria responsabilă

Astăzi, sub denumirea EkoGroup Vila, casa din Strada Polonă păstrează și comunică cu transparență povestea sa. Importanța acestui spațiu nu constă în a-l reduce la o simplă vitrină, ci în a-l menține ca un loc viu, dedicat dialogului între trecut și prezent. Accesibil prin bilete disponibile pe platforma iabilet.ro, vila nu devine un obiect de consum, ci un teritoriu al reflecției culturale, ce invită la o istorie trăită și percepută în detaliul fiecărui element – de la feroneria originală până la parchetul din stejar.

Intrarea vizitatorului devine astfel o călătorie în memoria unei elite interbelice – o lume a restricției elegante, a responsabilității și a confruntărilor politice, reflectate în fiecare colț al acestei arhitecturi.

Frequently Asked Questions about Gheorghe Tătărescu și Casa Tătărescu

• Cine a fost Gheorghe Tătărescu?
  Gheorghe Tătărescu a fost un politician român, premier al României în două mandate (1934–1937, 1939–1940), membru influent al Partidului Național Liberal, cu o carieră marcată de abordări pragmatice, compromisuri politice și eforturi de modernizare în epoca interbelică și imediat postbelică.
• Gheorghe Tătărescu este aceeași persoană cu pictorul Gheorghe Tattarescu?
  Nu. Gheorghe Tătărescu, prim-ministru, este o personalitate distinctă de pictorul Gheorghe Tattarescu (1818/1820–1894). Confuzia apare frecvent, dar cele două figuri aparțin unor epoci și domenii diferite.
• Ce stil arhitectural definește Casa Tătărescu?
  Casa Tătărescu prezintă un amestec unic între influențe mediteraneene și elemente neoromânești, proiectat de arhitecții Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea. Este un exemplu timpuriu și reprezentativ al arhitecturii interbelice bucureștene care pune accent pe proporție, echilibru și detaliu.
• Ce rol a avut Arethia Tătărescu în conturarea casei?
  Arethia Tătărescu, „Doamna Gorjului”, a fost o prezență decisivă, coordonând cu grijă estetica și coerența proiectului, promovând arta și binefacerile, implicată în renașterea meșteșugurilor și colaborând cu sculptori precum Milița Pătrașcu pentru integrarea elementelor artistice în interior.
• Care este funcția actuală a clădirii?
  Casa este acum cunoscută ca EkoGroup Vila, un spațiu cultural și istoric restaurat care funcționează sub un regim de acces controlat, dedicat păstrării și promovării memoriei interbelice și istorice a Bucureștiului.

Casa Gheorghe Tătărescu nu este un simplu monument izolat, ci o arhitectură a memoriei și puterii în care trecutul nu este nici glorificat, nici uitat, ci receptat ca un spațiu viu, cu ecouri actuale. Vizitarea acestei vile oferă o experiență ce transcende monumentalitatea, invitând la reflecție asupra responsabilității cu care tratăm istoria și spațiile care o poartă.

Explorarea profundă a Casei Tătărescu în forma sa contemporană așa cum este EkoGroup Vila invită la o redescoperire a Bucureștiului interbelic, dar și la o lecție discretă despre echilibrul fragil dintre putere și reținere, dintre memorie și uitare. Pentru a păși în acest univers și a înțelege povestea acestui loc dincolo de ziduri, vă invităm să contactați echipa EkoGroup Vila pentru programare și vizite private, accesul fiind organizat cu atenție și respect față de patrimoniu.

EkoGroup Vila – Casa Tătărescu restaurată

📍 Strada Polonă nr. 19, Sector 1, București

📞 0771 303 303

📧 [email protected]

Accesul se realizează exclusiv prin programare prealabilă. Contactează echipa EkoGroup Vila pentru detalii și disponibilitate.