Cistita Imprimare Email
Cistita este termenul medical pentru inflamatia vezicii urinare. De cele mai multe ori inflamatia este cauzata de o infectie bacteriana, caz in care mai este denumita infectie a tractului urinar. O infectie a vezicii urinare poate fi dureroasa si enervanta, si poate deveni o problema serioasa de sanatate daca infectia se extinde la rinichi. Mai putin frecvent, cistita poate sa apara ca o reactie la anumite medicamente, radioterapie sau substante iritante (spray-uri intime pentru femei, spermicide sau folosirea indelungata a unui cateter). Cistita poate sa apara si ca o complicatie a altor boli. De obicei tratamentul pentru cistitele bacteriene este administrarea de antibiotice.


SIMPTOME


Simptomele cistitei includ:
     - senzatie puternica si persistenta de a urina
     - senzatie de arsura in timpul urinarii
     - sange in urina (hematurie)
     - urina tulbure sau puternic mirositoare
     - disconfort in zona pelviana
     - senzatie de presiune in zona joasa a abdomenului
     - stari subfebrile


CAUZE


Aparatul urinar este compus din rinichi, uretere, vezica si uretra. Toate au rolul de a elimina substantele nefolositoare din organism. Rinichii, organe in forma de boaba de fasole, situati spre partea din spate a abdomenului superior, filtreaza toxinele din sange si regleaza compozitia multor substante. Tuburile numite uretere transporta urina de la rinichi la vezica urinara, unde este pastrata pana este eliminata prin uretra.

Cistita bacteriana

Infectiile tractului urinar apar atunci cand prin uretra intra bacterii in tractul urinar si incep sa se multiplice. Aparatul urinar este conceput pentru a nu lasa sa intre astfel de "invadatori" microscopici. Vezica urinara secreta un strat protector care impiedica bacteriile sa se prinda de peretii sai. Urina are de asemenea proprietati antibacteriene care inhiba dezvoltarea bacteriilor. Totusi, anumiti factori maresc sansele ca bacteriile sa se multiplice si sa dezvolte o infectie. Infectiile bacteriene ale vezicii urinare pot aparea la femei ca urmare a contactului sexual. In timpul contactului sexual bacteriile pot fi introduse in vezica prin uretra. Dar chiar si in cazul fetelor si femeilor inactive sexual infectiile pot aparea in tractul urinar inferior, deoarece in zona genitala feminina se dezvolta bacterii care pot cauza cistita. Cele mai multe cazuri de cistita sunt cauzate de Escherichia coli (E. coli), o specie de bacterii frecvent gasite in zona genitala. O noua tulpina de E. coli rezistente la antibiotice pot fi cauza tot mai multor infectii ale tractului urinar, care sunt din ce in ce mai greu de tratat.

Cistita noninfectioasa

Desi infectiile bacteriene sunt cea mai frecventa cauza a cistitei, o serie de alti factori noninfectiosi pot cauza inflamarea vezicii urinare. Cateva exemple:
     - Cistita interstitiala. Cauza acestei inflamatii cronice a vezicii urinare, denumita si sindromul vezicii urinare dureroase, nu este clara. Cele mai multe cazuri sunt diagnosticate la feme. Afectiunea poate fi dificil de diagnosticat si tratat.
     - Cistita provocata de medicatie. Anumite medicamente, in special cele pentru chimioterapie, ciclofosfamide si ifosfamide, pot provoca inflamatii ale vezicii urinare pe masura ce substantele descompuse din medicamente ies din corp.
     - Cistita provocata de radiatii. Tratamentul cu radiatii in zona pelviana pot provoca inflamatii ale tesutului vezicii urinare.
     - Cistita provocata de corpuri straine. Utilizarea pe termen lung a unui cateter poate predispune la infectii bacteriene si leziuni ale tesutului, care pot provoca inflamatii.
     - Cistita chimica. Unele persoane pot prezenta hipersensibilitate la substantele chimice continute in anumite produse, cum ar fi spuma de baie, spray-urile de igiena feminina sau spermicidele si pot dezvolta o reactie alergica a vezicii, cauzand inflamatii.
     - Cistita asociata cu alte afectiuni. Cistita poate aparea uneori ca o complicatie la alte afectiuni, cum ar fi cancerurile ginecologice, afectiunile inflamatorii pelviene, endometrioza, boala lui Crohn, diverticulita, lupus si tuberculoza.

 

TRATAMENT


Cistita se trateaza cu ajutorul antibioticelor. In general, simptomele dispar in cateva zile de la inceperea tratamentului. Poate fi folosita o schema de tratament de 3 zile in cazul femeilor tinere, active sexual sau o schema standard de 7-10 zile. Indiferent de durata tratamentului, trebuie luate toate antibioticele prescrise pentru a se asigura ca infectia este complet eradicata. In cazul unor infectii urinare recurente, tratamentul antibiotic va fi de durata mai mare. La unele femei, administrarea unei singure doze de antibiotic dupa un raport sexual s-a dovedit a fi eficienta. Consumul crescut de lichide este, de asemenea, important in tratarea cistitelor. 

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Web:
Titlu:
UBB:
[b] [i] [u] [url] [quote] [code] [img] 
 
 
:angry::0:confused::cheer:B):evil::silly::dry::lol::kiss::D:pinch:
:(:shock::X:side::):P:unsure::woohoo::huh::whistle:;):s
:!::?::idea::arrow:
 

3.25 Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 
 

Cautare