Boala lui Crohn Imprimare Email
Boala Crohn este o afectiune inflamatorie intestinala care determina inflamatia si ulceratia tractului digestiv. Poate afecta orice portiune a tubului digestiv, insa are predilectie pentru partea terminala a intestinul subtire (ileon) si intestinul gros (colon). Boala Crohn afecteaza straturile profunde ale tubului digestiv, cauzand ulceratii la acest nivel.


SEMNE SI SIMPTOME


Simptomele bolii Crohn includ urmatoarele:
     - dureri abdominale cronice si recidivante, descrise de pacient ca si crampe intense si intermitente. Durerea abdominala poate varia de la un caz la altul, intre o durere difuza si mai putin intensa, pana la o durere intensa si progresiva. Abdomenul pacientilor cu boala Crohn, poate fi sensibil la palpare
     - diaree, cu un numar mare de scaune, de cele mai multe ori intre 10 si 20 de scaune moi, mucoase, mai rar mucopurulente (in cazurile complicate). Uneori pacientul relateaza aparitia unor scaune nocturne
     - scaderea apetitului alimentar, anorexie
     - febra, mai ales pe parcursul perioadelor de acutizare (datorate inflamatiei). Febra ridicata poate semnifica aparitia unor complicatii, precum infectia ulceratiilor intestinale sau formarea de abcese (colectii purulente)
     - scaderea in greutate, datorata in special diareei si lipsei poftei de mancare
     - anemie (scaderea numarului de globule rosii-hematii din sange), care apare secundar pierderilor de sange prin hemoragii intestinale (de la nivelul ulceratiilor) si inflamatiei caracteristice bolii.

Pacientii cu boala Crohn pot prezenta si urmatoarele simptome:
     - usturimi la nivelul cavitatii bucale, asociate cu leziunile caracteristice din boala Crohn (in cazuri mai rare, leziunile pot aparea si la nivelul mucoasei bucale)
     - deficiente nutritionale, precum hipovitaminoza B12, deficitul de acid folic si fier precum si deficitul de vitamine liposolubile. Aceste deficiente apar secundar slabei absorbtii intestinale de alimente, datorata inflamatiei si leziunilor intestinale
     - ocluzia intestinala (obstructia intestinului), o complicatie a bolii considerata o urgenta medicala.

Simptomele bolii Crohn cu localizare la nivelul anusului includ:
     - fistule (leziuni ale peretelui intestinal, cu formarea unor traiecte anormale intre intestin si organele invecinate). Aceste fistule sunt cauzate de inflamatia si ulcerarea straturilor peretelui intestinal. Fistulele se pot forma intre 2 portiuni diferite a intestinului (fistule entero-enterice) sau intre intestin si organele invecinate (entero-vaginala, entero-rectala, entero-vezicala). In unele cazuri, fistula poate fi primul semn clinic al bolii Crohn
     - abcese intestinale (colectii purulente)
     - fisuri anale (rupturi mici ale mucoasei anale)
     - formatiuni anale asemanatoare hemoroizilor, cauzate de inflamatia mucoasei anale.

Datorita faptului ca boala Crohn are o componenta imuna, exista o afectare si a altor organe, precum ochii (tulburari vizuale), articulatiile (dureri articulare), rash cutanat (eruptii cutanate) sau ficatul (inflamatia tesutului si cailor biliare).
Exista mai multe afectiuni cu simptome asemanatoare bolii Crohn, cele mai des intalnite in clinica medicala fiind diverticulita si abcesele intestinale.


CAUZE


Boala Crohn este deseori intalnita la mai multi membrii ai aceleasi familii. Nu se cunoaste exact de ce unele persoane dezvolta boala, insa exista studii medicale de specialitate care au dovedit existenta anumitor factori declansatori, ce pot declansa boala prin diferite mecanisme imune. S-a dovedit faptul ca boala poate fi declansata de aparitia unui raspuns imun anormal impotriva bacteriilor intestinale saprofite (care se gasesc in mod normal la nivelul intestinului gros) sau prin mecanisme imune complexe secundare unor infectii cu diferite bacterii sau virusuri (Mycobacterii tuberculoase, Yersinia enterolitica, E.coli, B. fragilis).
Se stie, de asemenea, ca factorii de mediu au un rol important in aparitia bolii.Fumatorii au un risc crescut de a dezvolta boala.

Factorii de risc:
     Antecedentele familiale – daca un frate sau o sora sufera de boala Crohn sau de o alta boala inflamatorie intestinala, riscul de aparitie a bolii este de 30 ori mai mare.
     Poluarea industriala – pentru persoanele care traiesc in marile zone urbane sau industriale.
     Factorii alimentari – dieta bogata in zaharuri si grasimi si saraca in fructe si legume, cat si alergiile alimentare.
     Tabagismul – fumatul poate reduce eficienta tratamentului, sau agrava simptomele bolii.
     Comunitatea evreiasca este de 4 -5 ori mai afectata de boala Crohn si de alte BII.


DIAGNOSTIC


In prezent, nu exista nici o metoda de screening (detectie precoce) pentru boala Crohn. Este recomandat insa, ca orice persoana diagnosticata cu aceasta afectiune si care are o evolutie mai indelungata de 8-10 ani sa efectueze teste screenig regulate pentru cancerul de colon. In acest caz, screeningul consta in preluarea unor biopsii de la nivelul intestinului gros, pe parcursul efectuarii unei colonoscopii sau sigmoidoscopii.


TRATAMENT


Nu este posibila vindecarea de boala lui Crohn. Tratamentul vizeaza numai ameliorarea simptomelor.
     Pacientii care au boala lui Crohn, utilizeaza grasimi foarte rar si nu tolereaza bine dietele bogate in grasimi. Diareea poate fi mult ameliorata pnntr-o dieta lipsita de grasimi. Evitati mancarurile cunoscute ca laxative. Evitati alimentele care produc gaze.
     Evitati condimente ca: piperul, mustarul, hreanul si otetul. Eliminati toti aditivii alimentari. Acestia irita colonul. Zaharul si alimentele care contin aditivi trebuie evitate. O dieta bogata in zahar poate fi legata de instalarea bolii lui Crohn.
     Glutenul poate inrautatii simptomele bolii lui Crohn.
     Evitati stresul, nelinistea si grijile. Evitati jocurile competitionale si activitatile de acelasi tip.
     Se pare ca o dieta bogata in fibra si in hidrocarbonate nerafinate (glucide nerafinate) are un efect benefic in boala lui Crohn.
     Imunitatea generala creste o data cu expunerea la soare si la aer curat.
     Pacientii care au boala lui Crohn au o incidenta neobisnuit de mare a simptomelor alergice cum ar fi eczemele si febra de fan.
     Intoleranta fata de lactoza este comuna.
     Carbunele poate fi de ajutor pentru a linisti diareea.
     S-a dodit ca pacientii cu boala lui Crohn au consumat, inainte de instalarea bolii, extrem de putine fructe si legume crude. Cruditatile asigura un grad de protectie.
     Nu mancati in exces, intrucat acest lucru poate produce o inflamare a colonului.
     Evitati corticosteroizii. Ei pot ajuta aparent pacientul, dar pot duce la complicatii septice.
     Medicatia antidiareica produce o ingustare a intestinului subtire, lucru care poate duce la obstructia completa. Pot fi si alte efecte secundare neplacute.
     Interntiile chirurgicale trebuie evitate, cu exceptia tratamentelor care s-au soldat cu complicatii care ameninta viata pacientului. Aproape 50% dintre pacientii care sunt supusi unei interntii chirurgicale acuza un progres rapid al acelorasi simptome, dupa operatie.
Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Web:
Titlu:
UBB:
[b] [i] [u] [url] [quote] [code] [img] 
 
 
:angry::0:confused::cheer:B):evil::silly::dry::lol::kiss::D:pinch:
:(:shock::X:side::):P:unsure::woohoo::huh::whistle:;):s
:!::?::idea::arrow:
 

3.25 Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 
 

Cautare